O pacientă în vârstă de 18 ani, aflată în stare critică și dependentă de un sistem de oxigenare extracorporală cu membrană (ECMO), a fost transportată în premieră în România cu un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne.
Misiunea s-a desfășurat în noaptea de 25 spre 26 iulie și reprezintă un moment important pentru medicina de urgență și sistemul național de intervenție. Informația a fost transmisă de MEDIAFAX, pe baza datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Transferul a fost coordonat de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în colaborare cu UPU-SMURD București. Pacienta a fost preluată de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova și transportată către centrul specializat ECMO din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București Floreasca.
Potrivit IGSU, utilizarea elicopterului Black Hawk a redus semnificativ timpul necesar transportului. Aeronava oferă o autonomie ridicată, viteză mare de deplasare și suficient spațiu pentru echipamentele medicale și echipa multidisciplinară implicată în intervenție.
Înainte de decolare, trei medici ai echipei ECMO de la Spitalul Floreasca, specializați în medicină de urgență, terapie intensivă și chirurgie cardiovasculară, s-au deplasat la Craiova. Aceștia au evaluat pacienta, au realizat canularea, au inițiat terapia ECMO și au stabilizat-o înainte ca aceasta să fie urcată la bordul elicopterului.
Pe durata zborului spre București, echipa medicală a monitorizat permanent atât starea pacientei, cât și funcționarea sistemului ECMO, până la predarea acesteia în centrul specializat de la Spitalul Floreasca.
IGSU precizează că este prima misiune de transfer aeromedical interclinic a unui pacient asistat ECMO efectuată de echipa multidisciplinară a Spitalului Clinic de Urgență București Floreasca.
Operaționalizarea acestei capacități a fost posibilă după ce cei trei medici implicați au urmat un program de pregătire într-un centru de specialitate din Germania. Instruirea a fost realizată cu sprijinul Fundației pentru SMURD și a avut ca obiectiv dezvoltarea competențelor necesare pentru intervenții de acest nivel.
Autoritățile subliniază că această etapă extinde capacitatea sistemului medical românesc de a efectua transferuri aeromedicale pentru pacienții aflați în stare critică și crește accesul la tratamente de înaltă complexitate.
ECMO, prescurtarea de la oxigenare extracorporală cu membrană, reprezintă una dintre cele mai avansate forme de suport vital utilizate în medicina modernă. Sistemul este folosit în cazurile în care inima și sau plămânii nu mai pot asigura funcțiile necesare pentru menținerea vieții.
Transportul unui pacient conectat la ECMO este considerat una dintre cele mai dificile misiuni medicale. Acesta presupune echipamente specializate, personal cu pregătire avansată și o coordonare foarte atentă între echipele medicale și cele de intervenție.
Potrivit IGSU, România a mai desfășurat în ultimii ani astfel de misiuni prin echipe medicale din centrele universitare din Iași și Oradea, folosind elicoptere SMURD și Black Hawk. Noua intervenție marchează extinderea acestei capabilități și la nivelul Spitalului Clinic de Urgență București Floreasca.