BMW pregătește o avalanșă de modele noi în următoarele 18 luni. Până la 40 de modele vor fi lansate până în 2027

Autor: Daniel Simion 31 iul. 2026 Știri auto
BMW pregătește o avalanșă de modele noi în următoarele 18 luni. Până la 40 de modele vor fi lansate până în 2027

Producătorul auto bavarez BMW este jucătorul dominant în segmentul autoturismelor de lux, eclipsând Mercedes-Benz și Audi cu o marjă considerabilă. Acest fapt a fost atins prin prisma extinderii accelerate a gamei de modele.

Iar un diapozitiv din prezentarea BMW pentru investitori, citat de Motor1, arată că producătorul din München va continua să producă noi modele pe benzină, motorină, hibride plug-in și electrice.

Există chiar și un model pe hidrogen pe drum, prin prisma noii generații de BMW X5 care va fi disponibilă în premieră cu un astfel de sistem de propulsie.

Află AICI mai multe informații despre noua generație de BMW X5: dimensiuni, tehnologii și sisteme de propulsie.

Noile modele BMW vor acoperi o gamă extinsă de segmente

Noile modele BMW care vor fi prezentate în următoarele 18 luni vor acoperi toate segmentele și aproape toate stilurile de caroserie. Mai sunt multe de văzut în 2026, deoarece următoarea generație a Seria 3 cu motoare cu ardere internă nu a fost încă dezvăluită.

Premiera sa mondială ar trebui să aibă loc înainte de sfârșitul anului. În același interval de timp, BMW este așteptat să lanseze primul iX4, întrucât o altă generație a modelului X4 cu motor cu ardere internă este exclusă.

Anul 2027 se anunță unul plin de lansări pentru BMW

Anul viitor ar trebui să fie la fel de plin de lansări de modele noi. Oficial, doar câteva modele au fost confirmate că vor sosi anul viitor. Există modelul electric M3, Seria 7 cu sigla Alpina și a doua generație X7, despre care se crede că va da naștere unui iX7 complet electric.

Având în vedere că BMW deja prezintă i3 Touring, este probabil ca modelul break electric să fie dezvăluit cândva anul viitor. Există șanse mari să i se alăture un alt Seria 3 Touring cu motor cu ardere internă.

În gama inferioară, X1 și iX1 vor suferi, de asemenea, modificări, dar cu o întorsătură aparte. Publicația anterior menționată susține că crossover-ul compact cu sisteme de propulsie convenționale va primi o actualizare la mijlocul ciclului de viață, în timp ce modelul complet electric va sări peste facelift și va trece direct la următoarea generație.

Viitorul model BMW iX1 ar trece la o platformă cu tracțiune spate, cu cele mai recente dezvoltări în materie de motoare electrice și celule de baterie cilindrice.

Te-ar putea interesa și: Noua generație de BMW Seria 1 va avea, din nou, tracțiune spate. Se preconizează o variantă electrică de 322 de cai putere


Sursa foto: Dragoș Savu via BMW Group



Comentarii
Inchide